Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul
Sunt înconjurat de-a pururi de îngeri şi de sfinţi, şi cerul tot Îmi este scaun, dar inima şi pasul şi gândul Îmi sunt numai la tine, numai la tine, poporul Meu de azi. Te îndemn, fiule, mereu, mereu de jos, dar şi de sus te îndemn să fii şi tu cu Mine atât cât sunt Eu cu tine şi lângă tine şi să ai grijă de Mine aşa cum am Eu de tine, poporul Meu, căci numai aşa unirea noastră nu se sfârşeşte şi nu se desparte în părţi, o, şi cât de mult ar fi să grăiesc Eu cu tine, poporul Meu! O, Mi-e calea grea spre tine, că am slăbire mare în porţi şi am durere mare în cer şi pe pământ şi nu este alin pentru ea, şi calea Mea de cuvânt e grea, că n-am avut ajutor de pe pământ s-o port uşor spre om între Tatăl şi om. Sunt Fiul Tatălui Savaot, dar sunt mereu îndurerat, şi omul se gândeşte numai la durerea lui şi nu ştie ce este iubirea şi nu ştie ce este mila dacă se gândeşte numai la el, iar mila din el este pentru el şi pentru om şi n-are omul milă de Dumnezeu, chiar dacă el ştie că fără Dumnezeu el n-ar fi nimic, căci toate ale fiinţei lui sunt de la Mine prin sufletul pe care Eu i-l dau când el se naşte din om pe pământ şi prin miluirea pe care i-o trimit prin toate câte de la Mine trăiesc şi sunt pentru om.
A fost odată pe pământ un om care s-a supărat pe Mine că nu-i cresc roadele în grădină pentru că vremea aşa cum o dau Eu nu dă bine peste grădina lui şi că ploaia nu vine când trebuie, la fel şi căldura soarelui. Atunci Dumnezeu s-a învoit cu el să ceară el la stihii să-i dea după voia lui peste grădina lui pentru rodirea ei cea bună. Chema omul ploaia atunci când voia el să vină, şi tot aşa şi căldura, iar vremea stătea la voinţa lui după cum socotea el că era nevoie pentru grădina lui ca să rodească ea din plin, dar când să crească rodul ei a băgat el de seamă că tot rodul din grădină nu mai merge spre împlinire. S-a umilit, bietul de el, s-a căit pentru neascultarea lui şi pentru îndrăzneala de a fi nemulţumit pentru cât îi dădeam Eu rod în grădina sa, şi apoi Eu i-am spus aşa: „tu ai avut la dorinţa ta ploaie şi căldură atunci când voiai, dar n-ai fos înţelept ca Dumnezeu. Eu, Domnul, trimit pe pământ la vreme potrivită vântul şi răcoarea lui şi lucrarea lui, fără de care nimic nu rodeşte pe pământ, căci vântul are în înţelepciunea lui taina rodirii a toate câte cresc şi dă fiecărora din taina pe care o poartă el de la Dumnezeu pentru creşterea lor viguroasă, căci una pe alta se cresc prin taina vântului, care-şi desface lucrarea sa şi glasul său peste toate şi le dă lor de la Dumnezeu ca să le crească, şi fără vânt şi lucrarea lui nu poate nimic rodi pe pământ.
O, poporul Meu de azi, o, tată, te învăţ taina milei, ca să nu greşeşti lui Dumnezeu prin acest simţământ. Nu de necazurile sau de suferinţele omului să-ţi fie ţie milă, nu, tată, nu, că nu-l duce la bine aceasta pe om, ci să-ţi fie milă de lipsa lui Dumnezeu din om, şi pentru care vine peste el o mulţime de rele, căci singur şi le cheamă, fiindcă unde nu este Domnul în om şi cu omul după cum cere faţa Domnului, acolo este plată de la ispititorul, iar ispititorul Îi cere Domnului voie asupra omului, căci faptele omului sunt împărţite şi multe sunt pe placul diavolului, şi duhul diavolului este folosit de om din pricina lipsei de Dumnezeu din el. Te învăţ lucrarea milei, fiule. O, mila dăunătoare omului şi aproapelui său nimiceşte tot ce ar mai rămâne pentru Dumnezeu în om, căci omul se apleacă spre om şi Îmi dă Mie peste mână când Eu îi dau omului îndreptare sau ispăşire prin suferinţă ca să nu-l las pe el cu totul plată satanei, care-i dă de lucru omului cel fără de lucru sfânt. O, când tu îl ajuţi pe cel căruia Eu îi trimit mustrare spre trezire, ce faci tu, omule? Eşti mai bun ca Mine, tată? Îi faci tu mai bine aceluia? Ba din contra, îl faci să se simtă nedreptăţit şi nu-l laşi în mâna Mea cea făcătoare când el greşeşte. Eu dau să-l scap pe om de păcatul trufiei şi fac aceasta prin tot ce Eu îi trimit, căci trufia când este în om ea are capul ascuns ca să nu-i ştie omul faţa, dar Eu ştiu că toată căderea omului vine de la trufie şi de la nepocăinţă, iar cel ce nu se poate umili împotriva trufiei, Eu, Domnul, dau să-l ajut aplecându-l spre suferinţă, spre neputinţă şi spre ispăşire, şi tu ce faci dacă te apleci să-l dădăceşti, să-l compătimeşti şi să-l înţelegi în rătăcirea lui? Crezi, oare, că ajunge fapta ta la Mine când tu Îmi dai peste mână, când Eu lucrez pentru scăparea omului şi pentru ocrotirea lui de moartea cea veşnică? O, când omul nu se umileşte împotriva trufiei lui tu îi dai ajutor să nu se umilească şi să se creadă meritos pentru aplecarea ta lui. O, ce nebunie, ce nebunie din amândouă părţile şi ce păcat aceasta unul împotriva altuia! O, ce nebunie când omul nu vrea să ştie ce înseamnă Dumnezeu şi lucrarea Lui cea bună pentru om şi ce înseamnă omul! Iată, nu este înţelepciune pe pământ aşa cum era în Ioan Botezătorul. Se încrede omul în sine că este înţelept, că face bine omului, că mângâie pe aproapele său, că are dreptate împotriva altui om sau că e neîndreptăţit, ca unul care stă bine întru toate înaintea Mea. El însă nu ştie, săracul, că Mie Îmi place de cel umilit aşa cum am fost Eu, de cel dispreţuit, de cel răbdător şi iertător prin iubire aşa cum am fost Eu, şi care nu poate pedepsi sau duşmăni pe cel duşman pe el. O, Mie Îmi place de cel care dă să-l trezească pe om spre pocăinţă, spre umilinţă, spre aplecare, şi toate acestea spre salvarea omului, aşa cum Ioan Botezătorul lucra pentru om. O, Mie Îmi place de cel ce lucrează ca Mine cu omul din pricina lipsei lui Dumnezeu din om. Cel lipsit de Dumnezeu în el însuşi nu trebuie miluit, ci trebuie trezit spre aplecare şi spre curăţirea de el însuşi, căci vai de cel ce are prieteni care ţin cu el când el nu stă bine cu Dumnezeu! Vai de cel ce este păsuit pentru neorânduiala lui, căci unul ca acela moare, şi este mort cel ce atrage luişi îndreptăţire din părţi şi omoară viaţa celor ce îi trage la un gând cu el! O, Eu n-am făcut aşa şi nu aşa l-am învăţat pe om prin ceea ce am făcut pentru om, şi de aceea am spus adesea: „citeşte, poporul Meu, Evanghelia Mea cea de acum două mii de ani ca să vezi ce a făcut Domnul şi ce faci tu, ca să vezi ce înseamnă Domnul şi ce înseamnă fariseu înaintea Lui“.
O, când omul nu este deştept de la Dumnezeu, e de tras de la un aşa om. Nu este om mai pierdut ca şi omul care se crede ştiutor şi drept prin ceea ce arată el celor din jurul lui. Eu M-am arătat Mântuitor, nu drept, nu iubitor de sine, şi M-am dat suferinţei de bună voie şi n-am făcut ca omul care fuge de suferinţa cea de la păcatele lui sau ale altuia care nu plăteşte, căci suferinţa trebuie să fie scumpă de tot în cel ce o poartă, să cântărească mult, aşa cum a cântărit a Mea pentru neamul omenesc, aşa cum a cântărit vărsarea sângelui lui Ioan Botezătorul pentru păcatele lui Israel şi ale regelui lui Israel.
O, poporul Meu, iubeşte, tată, pe cât poţi, iubeşte dreptatea şi pocăinţa, fiule. Când despre un adevăr nu ştii decât dintr-o singură parte tu eşti nedrept faţă de adevărul acela, şi sunt dintre cei ce cad pe mulţi din credinţă, şi lucrează aceasta prin ascundere, aşa cum a lucrat Abesalom, fiul lui David împotriva tatălui său, îndemnându-l pe Israel să-l cadă pe David şi să-şi păteze credinţa şi credincioşia, umblând să răstoarne aşezarea cea de la Dumnezeu.
Ioan Botezătorul îţi dă din harul lui, poporul Meu, şi te doreşte ca pe el înaintea Mea, plin de credinţă şi de duhul proorociei, căci el a luat de la Mine şi a crezut şi a văzut, şi apoi a mărturisit. Aşa să fii şi tu, poporul Meu. Amin. Ca Ioan să fii. Amin, amin, amin. .
– Ca mine, Doamne, în credinţă, ca mine în duhul pocăinţei, ca mine în curăţie şi în iubire pentru Tine, aşa să fie poporul Tău de azi şi slujitorii lui cei de la Tine aşezaţi pentru el înaintea Ta! O, ridică la locul lor pe cei ce au căzut din credinţă, ridică-i, Doamne, prin pocăinţa lor, dar dă-le duhul pocăinţei, căci Tu ai spus că cine pleacă din lucrarea Ta, din poporul Tău Te vinde, şi ai spus că cel ce a plecat Te-a şi vândut. Şi cum Te-a vândut? O, Te-a dispreţuit, Doamne, şi Te-a dat dispreţului şi Te-a dat spre vorbă lumii şi Te-a pus la durere. O, ridică-i spre pocăinţă şi spre iubire şi spre lucrare de Duh Sfânt pe cei ce Te-au părăsit căutându-şi ale lor apoi! O, se vor prăbuşi toate ale lor, căci sunt fără Tine lucrate, fiindcă cei ce au fost ai Tăi şi se trag apoi în lături sunt de plâns, Doamne. Eu stăruiesc Ţie pentru ei în ziua mea de înălţare la Tine prin moartea mea mucenicească pentru pocăinţa oamenilor, ridică-i spre pocăinţă pe cei desprinşi de lucrarea Ta de azi şi adu-i spre rodire Ţie, căci securea stă la rădăcina pomilor şi vai pomilor care nu rodesc Ţie, Doamne! O, nu da din faţa Ta stăruinţa mea pentru ei! Pocăinţa naşte iubire în inimi, iubire şi rodire până la sfârşit. O, dă-le lor pe acestea, Doamne! Binecuvintează pe poporul Tău cel statornic în credinţă şi în iubire, dar adu spre naşterea din nou pe cei ce s-au clătinat, căci Tu eşti mare şi eşti iubirea cea fără de margini! O, revarsă-Te Tu în cei mici cu credinţa şi dă-le lor putere să se nască iarăşi, o, Doamne! Amin, amin, amin.
– Eu, Domnul, le dau, numai să pot încăpea în strâmtorarea inimii lor, numai să se lase ei spre naştere iarăşi, căci fericiţi sunt cei ce cred fără de îndoială în venirea Mea de azi şi stau lângă Mine până la sfârşit. Acest cuvânt este calea Mea cea de-a doua de la Tatăl spre om şi fericiţi sunt cei ce stau şi rămân sub acest cort, sub harul Meu cel lucrător de fii pentru zilele ce vin. Amin.
Eu, Domnul, dau iarăşi prospeţime de binecuvântare pentru lucrul zidirii celei noi. Întăresc peste voi putere din cer, o, fii lucrători la cuvântul Meu cel de sus. Voi, tată, lucraţi la mărgăritarele proorocite de gura Mea la începutul Meu cel nou cu voi, căci singur Eu nu împlinesc nimic, ci cu voi împlinesc tot ce făgăduiesc să împlinesc. Rămâneţi, tată, întru începutul Meu cel nou şi lucraţi la zidirea lui, căci sunt proorocite de la începutul Meu cu voi toate câte Eu le lucrez cu voi. O, să nu am piedici de la voi pentru cele ce va să se arate după ce Eu le-am vestit să fie. O, fiţi destoinici în credinţă şi în iubire şi în ascultare şi în împlinire, fiilor. Primiţi puteri cereşti şi spor ceresc pentru lucrul zidirii de acum. Vă dau putere trupului, dar vă dau iubire, fiilor. Fiţi ascultători, tată, ca nişte fii, căci cei ce nu ascultă nu sunt fii. Fiţi fii, fiilor! Învăţaţi duhul proorociei şi învăţaţi lucrarea Duhului spre voi ca nişte fii, că are cine să vă înveţe, numai voi să fiţi silitori şi împlinitori apoi. Pace vouă! E sărbătoarea naşului Meu Ioan Botezătorul. Ne odihnim cu sărbătoare, fiilor, şi apoi iarăşi vom lucra, şi pentru slava Mea vom lucra. Învăţaţi să deosebiţi lucrul vostru de lucrul Meu şi fiţi numai ai Mei în tot lucrul pe care îl lucraţi.
O, veniţi, voi, cei ce doriţi de legea Mea cea sfântă, veniţi cu multul şi învăţaţi să fiţi fii aşa cum sunt Eu! Eu nu fac şi nu grăiesc de la Mine nimic decât ceea ce pune Tatăl în Mine, şi aşa şi împlinesc. Învăţaţi să fiţi ca Mine înaintea Tatălui, căci Eu sunt pilda omului cel nou, după chipul şi asemănarea Tatălui, şi Tatăl este în Mine, iar Eu întru El sunt. Aşa să fiţi şi voi, cei ce voiţi să fiţi fii! Amin. Veniţi şi învăţaţi să vă faceţi fii ai lui Dumnezeu şi omorâţi lumea şi duhul ei din voi, căci lumea a ajuns la sfârşit, iar Eu, Domnul, la început, şi vor fi fericiţii Mei cei ce vor lua şi vor învăţa viaţa. Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Veniţi la izvorul Meu de cuvânt şi vă voi da şi Mă voi împărţi vouă şi vă voi face împărţitori, şi fii ai lui Dumnezeu voi face din voi şi sfinţii Mei, căci cele sfinte ale Mele se dau sfinţilor Mei, şi Eu le dau lor din via Mea, din râul Meu, din rodul Meu cel pentru fii, rod pentru care azi trudesc ca să-l desăvârşesc.
O, pace vouă, celor ce veniţi spre iubirea Mea ca să învăţaţi de la Mine iubirea, iubirea cea pentru Mine, iubirea care vă atrage la Tatăl ca să-I fiţi fii! Amin, amin, amin.