O, poporul Meu, o, fii ai cuvântului Meu cel de ieri şi cel de azi, vai celui ce i se apleacă uitându-se în cuvântul Meu cel de azi pe pământ pentru toţi cei care au în ei duhul mângâierii cea pentru Dumnezeu! Vai celui semeţ în mintea lui goală de har şi care dă să spună că nu este Dumnezeu în acest cuvânt de dor al Meu după om! De dorul omului grăiesc Eu cuvântul Meu peste pământ. De şapte mii de ani cuvântul Meu peste om se naşte din căutarea Mea după el şi din durerea Mea de la depărtarea lui de Mine. O, dacă n-ar fi fost prin vreme mărturisitori pentru Mine înaintea celor ce alegeau dumnezei ai minciunii cea împotriva Mea şi necredinţa în Mine, cum aş mai fi fost Eu, Domnul, măreţ pe pământ prin cei ce Mă iubeau şi Mă alegeau şi Mă mângâiau aşa, arătând ei necredincioşilor pe Dumnezeul Cel adevărat, pe Cel ce Se slăveşte prin făpturi? Eu credinţă trebuie să-l ajut pe om să aibă, şi Mă slăvesc prin cei credincioşi ca să vadă necredincioşii şi să se ruşineze de necredinţa lor şi să se căiască de ea dacă vor, iar dacă nu vor, ei se împietresc şi mai mult spre ocara lor apoi, căci lui Faraon i-am arătat multa Mea slavă şi putere prin credinţa şi cuvântul lui Moise, mărturisitorul Meu, şi ştia Faraon că Eu sunt Dumnezeul Cel puternic şi Cel adevărat prin Moise, Făcătorul de semne mari şi de minuni nemaiauzite până atunci, şi credea aceasta Faraon, dar nu s-a putut lăsa mic înaintea Mea acest om, căci se voia mare, şi de aceea nu M-au ales pe Mine cei mari la stat pe pământ, că le este ruşine la aceştia să se facă mici, să se lase biruiţi de adevăr, şi iată, au fost prin vreme mulţi care s-au luptat împotriva lui Dumnezeu pentru mărirea lor, dar şi mai mulţi au fost cei care au mărturisit pe Domnul şi L-au făcut arătat cu mărirea Lui prin credinţa lor cea fără de tăgadă înaintea celor necredincioşi.
O, ferice omului care se mângâie cu Dumnezeu şi care este mângâiat de Dumnezeu, dar şi mai fericit este acela care mângâie pe Dumnezeu în rana Lui cea de la om! Toţi cei necredincioşi, toţi cei care Mă tăgăduiesc sunt rana Mea şi se mângâie ea în durerea ei când cei credincioşi Mă mângâie cu mărturisirea lor cea plină de credinţă şi de iubire pentru Dumnezeu, pentru adevăratul Dumnezeu. O, e mare depărtarea de Dumnezeu a omului.
Iată, nu este iubire pentru Dumnezeu în oameni. Cel ce se iubeşte pe sine fuge de cel cu duhul umilit, fuge de cel cu lepădare de sine ca să-L iubească pe Domnul aşa. Fuge cel semeţ de cel umilit, şi iată, în biserică slujitorii care stau peste ea nu-i iubesc pe cei sfinţi ai bisericii în vremea lor, ci dau să-i tragă în lături, să-i dea de partea numelui celor răi şi dau să le pună nume rău, şi aşa au lucrat ei mereu, cu toţi sfinţii Mei din toate vremile, dar vine vremea sfinţilor Mei şi a răscumpărării trupului lor mucenicesc şi mărturisitor, vine vremea iubitorilor de Dumnezeu după adevăr şi vor fi ruşinaţi mult cei ce au dat să se aşeze înaintea oamenilor drept slujitori bisericii, căci biserica sunt sfinţii, iar cei ce s-au pus slujitori peste biserică nu vor să ştie acest adevăr, nu vor să ştie cine este biserica Mea.
S-a umplut cupa răbdării Mele şi cupa minciunii celor ce zic că-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu-L iubesc, ci mint, căci ei vor să facă ei, şi nu Dumnezeu să facă. Le spun Eu, Domnul, la toţi aceştia că Eu sunt Cel blând şi smerit cu inima şi că împărăţia Mea nu este din lumea aceasta a lor şi nici din capul lor, şi este ea cu cei umiliţi, cu cei plini de lepădare de sine pentru slava Mea, şi este cu cei fără de slavă, şi a căror slavă numai Eu sunt, numai Eu, Cel plin de umilinţă ca un Dumnezeu, fiindcă umilinţa este numai de la Mine în om, numai Eu sunt acest bun, care-l ţine veşnic pe om ca şi pe Dumnezeu, şi este asemenea Mie cel plin de umilinţă cu duhul şi cu viaţa lui Mie dată. Amin.
Toţi cei ce stăruiesc pe pământ cu strigare către sfinţi atunci când la nevoie cer ajutor la cei din cer, aceia să ia aminte că este viaţă veşnică şi că sfinţii sunt în veşnicie cu Mine; să ia aminte că cei ce se roagă de pe pământ spre cer către sfinţi ca să le dea lor ajutor din cer, aceia mărturisesc veşnicia cea cu Dumnezeu a sfinţilor, dar numai o aşa credinţă nu este de folos, ci foloseşte mult urmarea pildei vieţii celor ce au trăit pentru Dumnezeu pe pământ, şi apoi în cer pentru oameni, pentru cei ce se ostenesc şi ei spre ţara sfinţilor Mei, spre veacul cel veşnic al sfinţilor, care vin cu Mine întru venirea Mea, precum a spus proorocul Enoh, cel ce a umblat cu Mine în tot cerul de sfinţi şi de îngeri şi de slăvi cereşti în vremea trupului lui pe pământ, şi apoi Eu, Domnul, l-am luat şi l-am pus pe el în fericirea Mea, iar fericirea Mea sunt sfinţii şi îngerii şi toate oştirile şi puterile cereşti, cu care Eu Mă port de şapte mii de ani după om între cer şi pământ, între cele ce se văd şi cele ce nu se văd, iar în cele ce nu se văd Eu Îmi am scaunul domniei Mele, scaun de heruvimi şi însoţire de sfinţi. Amin.
— O, Te slăvim noi, cei patruzeci de mărturisitori pentru Tine, Doamne, în ziua noastră de sobor între sfinţi. Slavă Ţie între sfinţii Tăi şi cu ei în coborârea Ta pe pământ acum, la sfârşit de timp, aşa cum proorocul Enoh Te-a mărturisit că vei veni! Slava Ta sunt sfinţii Tăi şi îngerii Tăi, iar slava lor eşti Tu. Să nu se lepede nimeni de Tine pe pământ, că altă slavă nu mai este în afară de slava Ta, şi veşnică este slava Ta, Doamne. O, să nu caute nimeni slava sa, căci trece odată cu omul toată slava pe care el şi-o face şi şi-o dobândeşte prin sine ca să aibă el slavă. Noi slava Ta am ales când a fost să alegem, iar în ziua aceea Tu ai dat-o nouă între sfinţii Tăi, între cei cereşti, Doamne. O, slavă Ţie că ne-ai dat să Te mărturisim acum, în ziua noastră de sobor între sfinţi în mijlocul poporului Tău mărturisitor cuvântului Tău cel de azi, pe care el îl dă în lung şi în lat peste pământ pentru duhul mărturisirii!
O, ce mare este slava Ta cu poporul Tău de azi! Ce mult cuvânt, ce grai slăvit, Doamne! Se încălzesc sfinţii la acest foc, pe care Tu în zilele acestea îl arunci pe pământ ca să aprinzi cu el pământul şi să-l cureţi de păcatul omului de pe el. Slavă Ţie de mila Ta de om, Doamne!
Apropiaţi-vă de darul milei Domnului pentru voi, o, fii ai oamenilor! Vine Domnul cuvânt pe pământ, plin de dor după voi. S-a învăţat fără Dumnezeu omul, dar vine Domnul să-l înveţe pe om dorul Lui, şi să vi-l dea şi vouă. Luaţi de la Domnul şi să înviaţi de dor!
Vine Domnul cuvânt pe pământ. Vai celor ce nu iau aminte la glasul de tunet al cuvântului Său cel lin şi duios după om, şi fericire celor ce deschid Lui şi-I dau adăpost acum, la venirea Lui cea de acum! Amin.
— O, sfinţi iubiţi ai Mei, e aproape bucuria cea deplină a Mea şi a voastră, căci bucuria Mea sunteţi voi, cerul de sfinţi, locuinţa celor ce M-au iubit pentru slava Mea cu ei, iar Eu, Domnul, voi birui, voi fi Cel biruitor, căci scris este în Scripturi că biruinţa va fi a Mea, a Fiului lui Dumnezeu, însoţit în toate şi peste tot de sfinţii Săi. Amin.
O, poporul Meu cel cu mult cuvânt al Meu în mijlocul tău, o, fiule, să fie Domnul pe pământ cuvânt! Să fie Domnul cu voi cuvânt pe pământ în sărbători, fiilor! Mă fac cuvânt de dor peste pământ. Vai celor ce li se apleacă uitându-se în cuvântul Meu cel de azi cu voi pe pământ pentru toţi cei care au în ei duhul mângâierii cea pentru Mine, Cel durut de la om! De dorul omului grăiesc Eu peste pământ cuvântul Meu cel de azi, iar tu, poporul Meu, dă-Mi putere să vin şi să grăiesc, că vreau să fac mult bine celor ce aud glasul Meu cu tine şi vreau să-i îmbogăţesc pe ei cu har, iar harul îi va ajuta şi-i va învăţa pe ei credinţa şi viaţa, iar Eu, Domnul, voi avea bucurie de la ei şi mângâiere de la ei, şi milă apoi voi avea pentru ei. Amin.