Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului
În cer şi pe pământ e sărbătoare de înviere spre pomenirea biruinţei Mele prin cruce, căci acum două mii de ani, după ce am fost bătut în cuie pe cruce şi pus în mormânt de poporul iudeu, Eu, Domnul Iisus Hristos Mântuitorul, am stat între cei morţi, iar când a sosit ziua a treia după răstignirea Mea, M-am ridicat viu dintre morţi şi sunt viu în vecii vecilor şi sunt biruitorul morţii, căci prin învierea Mea am stricat puterea morţii şi a început atunci între pământ şi cer taina învierii morţilor şi lucrarea ei, taină greu de înţeles şi tot la fel de greu de crezut, dar dacă Eu, Domnul, M-am dovedit pe Mine Însumi condamnat la moarte pe cruce şi înviat înaintea celor ce M-au răstignit, nu e greu de crezut, nu e greu să Mă urmeze omul cu credinţă şi cu umilinţă după ce Eu i-am arătat lui umilinţa Mea şi biruinţa Mea prin umilinţă, prin crucea răstignirii Mele între doi tâlhari ca să vadă omul cât de umilit este Dumnezeu de către om, cât de umilit este El faţă de om şi cât de puţin are omul umilinţă faţă de Dumnezeu.
O, te cuprind în duh de praznic de înviere, poporul Meu, şi-ţi dau din gura Mea glas de salutare cu bucurie sfântă şi-ţi spun, Eu Însumi îţi spun vestea învierii Mele, care mergea din gură în gură acum două mii de ani după ce Maria Magdalena M-a vestit ucenicilor Mei înviat şi le-a spus: Hristos a înviat! Hristos a înviat!
O, pace ţie în zi sfântă de bucurie cerească, poporul Meu! Hristos a înviat! Petrec în tine, tată, ca în cer. Pun masă de cuvânt cu cerul Meu de sfinţi şi de îngeri în mijlocul tău aşa cum puneam acum două mii de ani cu ucenicii Mei din loc în loc, din timp în timp masa cuvântului Meu cu ei în casele celor credincioşi şi le grăiam lor cuvânt măreţ, cuvântul facerii, şi a rămas în urma Mea şi a lor cuvântul Meu cel de atunci pe pământ, şi mulţi înviază prin duhul cuvântului Meu dintre cei ce îl iau şi îl cuprind pe el cu inima din ei şi apoi cu fapta lor peste viaţa lor, că mare iubire cerească şi mare bucurie sfântă şi multă pace şi odihnă aduce cuvântul Meu în om atunci când omul îl cuprinde pe el şi când umilinţa şi cuminţenia se dau lui în dar de la Dumnezeu, Cel Care cercetează inima şi rărunchii omului şi-i dă lui darul credinţei şi învierea prin el apoi!
O, vin acum, la sfârşit de timp, ca să-i spun omului că viaţa lui începe cu moartea şi să-i dau de veste să se pregătească şi să înveţe de la Mine cum, dacă n-a făcut aceasta în timpul de până acum al vieţii lui. Am venit acum două mii de ani după om şi puţini au fost şi sunt aceia care să ştie că de aceea am venit atunci, şi am venit iarăşi, acum, după două mii de ani şi i-am grăit omului cu duh dătător de viaţă şi-i tot grăiesc lui şi vin după el din cer pe pământ şi puţini de tot sunt cei care să creadă că Eu de aceea vin. Vin să nu-l las pe om să se piardă de tot şi să piară pe vecii. Vin că Mi-e milă să-l las pe veci spre plata vieţii lui cea fără de credinţă în învierea Mea cea pentru el, şi vin şi suspin în cuvânt pe urma omului ca să-i mişc inima spre duioşie şi spre umilinţă în ea apoi, că fără duhul duioşiei în el nu poate omul spre umilinţă şi spre pocăinţă apoi, dar îi spun lui acum că duioşia despre care spun Eu nu e omenească. Eu nu-i grăiesc omului omeneşte, o, nu aşa îi dau Eu lui să simtă cu inima din el, ci îi dau lui învăţătură pentru veşnicia lui, nu pentru el acum, şi îi dau arvuna duhului lui cel veşnic, nu duhului lui vremelnic, cu care omul îşi pierde veşnicia şi şi-o lasă pe pământ.
O, nu, omule, nu aşa te învăţ Eu, Domnul, pe tine. Eu îţi dau duh cu povaţă în el pentru viaţa ta cea veşnică, tată, nu pentru duh de vremelnicie ca să consumi tu povaţa Mea omeneşte aşa cum omul este învăţat să facă. O, ridică-te, tată, că iată, nu este omul în stare să-L înţeleagă pe Domnul şi să-I priceapă povaţa, căci cel ce nu caută cu duhul lui să-Mi priceapă învăţătura cu lepădare de sine, unul ca acela nu învaţă niciodată să ştie să meargă cu cruce mersul lui pe pământ şi să-Mi urmeze Mie aşa cum Eu l-am învăţat să meargă dacă voieşte să vină după Mine cu paşii lui şi cu povaţa Mea pentru paşii lui, lăsând mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, rudenii şi prieteni, avuţii şi măriri pământeşti, căci cine rămâne cu urme şi cu amestecare pe drumul lui spre Mine, acela nu are minte pentru Dumnezeu şi nici putere ca să înţeleagă această cale, de vreme ce are încă răni vechi, urme din omul cel vechi pe inima lui.
O, omule, tată, dacă nu ştii să mori de tot, învaţă de la Mine, învaţă să pui cruce la cap la tot ce ai fost tu, şi învaţă apoi învierea, fiule, că fără înviere nu poţi să fii viu şi nu poţi nici jumătate viu şi jumătate mort, şi iată, vin şi te învăţ, căci sunt Învăţătorul şi am pe limbă izvor de viaţă şi cuvânt să-ţi dau şi să ai şi să ştii şi să poţi să înviezi deplin, să calci cu moartea pe moarte aşa cum Eu am făcut.
O, nu uita să cauţi să ştii bine ce înseamnă duioşia despre care Eu te învăţ s-o ai, şi prin ea duhul umilinţei să-l ai, Duhul Meu de pe cruce, poporul Meu. Acum cântăm Hristos a înviat şi grăim cereşte unii înaintea altora şi dăm glas praznicului învierii ca să bucurăm tot cerul, tată, şi de pe pământ, şi iarăşi ne vom aşeza în carte cu duhul învierii, cu duhul învăţăturii, ca la şcoală, poporul Meu. Binecuvântate îţi fac bucatele de pe masă, şi cu folos pentru cer să-ţi scrie îngerii Mei vremea postului pentru patimile şi pentru învierea Mea, fiule!
Prin toate cetăţile cu popor împlinitor după voia Mea în neamul român, peste tot să pătrundă salutul învierii Mele, rostit din gura Mea: Hristos a înviat, şi toţi să se mângâie şi toţi să se bucure de mângâierea Mea pentru cei credincioşi, care se sfinţesc pentru Mine, iar Eu, Domnul Cel înviat, îi aştept pe ei aici, lângă izvor, la praznic de înviere cu mironosiţele învierii Mele şi le binecuvintez cărarea până la izvor şi stau cu dor în prag ca să le deschid lor. Amin, amin, amin.