Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică
O, să vă întărească Tatăl Meu Savaot pe voi, cei ce-Mi staţi porţi pentru venirea cuvântului Meu pe pământ şi a aşezării lui în cartea sa cea de azi, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, împlinesc acum glasul Meu peste pământ, glasul Fiului lui Dumnezeu, precum acum două mii de ani am spus prin Evanghelia Mea că va fi să împlinesc şi să Mă audă cei din morminte, iar în ziua Mea de slavă să mărturisească ei această împlinire a Mea peste ei, căci cei ce sunt pe pământ nu vor să-L creadă pe Dumnezeu, n-au vreme de înviere, dar cei din morminte aşteaptă această vreme, şi apoi, după ea, viaţa veacului care va fi veşnic, veacul ce va să fie, şi mare este lucrarea de înviere pe care Eu o lucrez azi cu mare putere şi taină, iar cei înviaţi şi în drum spre înviere se roagă Mie pentru poporul Meu de azi să-i dau Eu întărire mare pentru această taină a Mea din zilele acestea, şi văzută de departe de cei care au plecat de pe pământ, văzută cu credinţa şi nădăjduită apoi, iar voi să aveţi grijă de poporul cuvântului Meu, de mersul lui, de simţirea lui, de cele văzute şi nevăzute ale lui, că e poporul Meu, măi fiilor copii, şi v-am spus să Mi-l adunaţi şi să Mi-l vegheaţi şi să fie el, iar el să stea cu întregul sub mâna voastră miloasă şi ca pe Mine să vă aibă şi să vă primească, şi aşa Mă va primi el pentru statul Meu cu el, pentru viaţa Mea cu el, pentru biruinţa Mea prin el. Acest cuvânt al Meu, pentru care Mă sprijin cu voi ca să vină şi ca să fie el pe pământ cu poporul Meu şi pentru el şi pentru mulţi prin lucrarea Mea cu voi, o, acesta este cel ce lucrează şi poate şi adună rod Mie, şi prin care Eu fac să răsară împlinirea lui apoi, şi trebuie mare umilinţă în toate inimile, şi să stea ele uimite pentru puterea cea împlinitoare, că iată, lumea n-are parte, dar au cei credincioşi, dacă pot ei să-şi păstreze până la capăt credincioşia, adică ascultarea şi bunul înţeles pentru ea.
O, Mă uit în timp ca să privesc pe cei plini de credincioşie pentru Mine şi de dragoste pentru cele de sus în ei. Cei cuprinşi de credinţă şi apoi de dragoste căutau cele mai tari izvoare de duhovnicească viaţă şi purcedeau cu paşii lor pe la locuri sau pe la învăţători cu multă nevoinţă şi jertfire cu trupul, cu mai mare lepădare de trup şi mai aprins duhul şi trăirea pentru cele cereşti, în timp ce mulţi alţii căutau după bine cu Mine lor, după trepte înalte, după locuri cu multă îngăduinţă, aşa cum dragostea lor mică se dăruia lui Dumnezeu cu picătura pe calea lor înspre Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor şi pentru mântuirea lor, şi aşa se alegeau cei ce voiau mântuirea, unii mai mult, iar alţii mai puţin lucrând pentru această cale, iar dragostea, mai multă sau mai puţină pentru Domnul, Care atât de mult îndură de la om lipsa dragostei de Dumnezeu.
O, e slab în dragoste şi în credinţă omul care nu ştie cum să creadă şi de ce să creadă. El crede în om, iar omul se iubeşte pe sine când e vorba să aleagă între el şi cel pe care-l iubeşte. Nu este omul statornic în iubire, nu este decât cel care-L iubeşte pe Domnul cu credinţa sa, căutând să-I semene Lui, ca aşa să-I arate iubirea. Dragostea nu se probează decât prin credinţă şi prin mărturisire, iar altfel nu. Ea a fost dovedită în cei ce M-au mărturisit pe Mine fără să Mă fi văzut, iar mai mare dragoste ca aceasta, ca să cazi spre jertfă pentru Cel ce este, nu poate dovedi cel credincios, şi sunt în ziua aceasta cu mama Mea Fecioară în cuvânt şi dă ea acum să grăiască despre credinţa de la care vine dragoste, şi dă ea să Mă sprijinească pentru învăţătura Mea de azi, pentru cei ce iubesc să înveţe şi să poată cu iubirea lor şi să pot Eu prin ea, şi să poată omul cu Domnul, iar Domnul să poată cu omul prin puterea credinţei, şi apoi prin puterea iubirii, căci iubirea de la credinţă vine, fiilor. Amin.
— O, popor al Fiului meu Cuvântul, eu L-am iubit pe Fiul meu fără să-L fi văzut, dar locuia El în inimioara mea, şi apoi El mi-a fost dat de Tatăl, şi L-am iubit ca şi atunci când nu-L vedeam, dar mai mult L-am iubit apoi, căci El m-a iubit şi m-a ales să-I fiu venire a Sa, şi apoi El mi-a fost luat, şi L-am iubit apoi fără să-L văd, şi L-am iubit. Iubirea este îngerească, nu este omenească, şi aceea este iubirea, şi poate ea în mintea cea îngerească şi în cea care se face înger pentru ea. Amin.
O, Fiule scump al meu, eram copil când am fost dăruită Ţie de Tatăl şi de cei ce m-au născut ca să-Ţi ies apoi în cale şi să mă fac cale a venirii Tale la oameni. Sărbătorim în cer şi pe pământ, cu cerul şi cu pământul, aici, în mijlocul poporului Tău, sărbătorim ziua mea în care Ţi-am fost dăruită ca să cresc sub veghe şi sub ascultare şi sub supunere şi să mă fac apoi punte pentru Tine între cer şi pământ, iubind numai pe Dumnezeu cu viaţa mea în mijlocul oamenilor cei fără de iubire pentru Tine, o, Doamne, căci numai cei ce nu-L iubesc pe Dumnezeu, numai aceia se dau la plăceri şi la viaţă cu desfătări, iar Domnul îi părăseşte şi îi ia diavolul în stăpânirea sa şi vin peste ei suferinţe apoi, că milă mare are Dumnezeu de omul cel pierdut spre satana.
Îl învăţ pe cel slab cu iubirea, pe cel slab de înger şi îi spun lui aşa:
Pun înaintea fiilor oamenilor cuvântul meu de mamă a lui Iisus Hristos, şi în mijlocul poporului cuvântului Său cel de azi mă las cu învăţătură de mântuire pentru el şi pentru cei ce vor să ia de pe masa Domnului învăţătura credinţei şi a iubirii, căci iubirea este îngerească, nu este omenească, nu este din om, ci din Dumnezeu este ea şi de la Dumnezeu se hrăneşte, şi tot aşa îl hrăneşte şi pe om acolo unde ea poate.
Voi, cei slabi cu credinţa şi cu iubirea, ascultaţi iubirea mea de mamă cerească pentru voi! Îndeletniciţi-vă, fiilor, să vorbiţi cu folos şi numai cu folos, căci vorbirea despre semeni şi despre faptele lor bune sau rele vă cade în păcatul deşertăciunii de vorbire sau, mai greu, în păcatul judecăţii faptelor semenilor voştri. Vorbiţi numai şi numai despre cei ce au iubit pe Domnul şi s-au sfinţit aşa şi au fost slăviţi de Domnul pentru faptele lor cereşti pe pământ, adeverindu-se ele prin semne şi minuni doveditoare apoi. Vai celor ce fac păcatul judecăţii faptelor celor de pe pământ semeni ai lor şi ale celor trecuţi cu trupul! Numai pentru mărturisirea păcatelor trebuie să vorbească omul faptele cele rele ale lui, şi aceasta prin taina mărturisirii înaintea slujitorilor tari cu credinţa şi cu sfinţenia, ca nu cumva să facă şi preotul păcatul cel mărturisit de păcătos, că iată, numai aşa este pe pământ, fiindcă cel ce judecă fapta aproapelui său, acela cade apoi în grele păcate, în urâte fapte, ca plată a vorbirii de rău şi a deşertăciunii de vorbire. O, n-a fost lăsat omul să fie judecător, ci să fie iertător şi milos şi să se pocăiască pentru el însuşi şi să îndemne spre mântuire pe om.
O, omule necăjit şi pribeag pe pământ, nu mai găseşti tu pe pământ epitrafir curat de om şi de duh de om, care să te mai ajute pe tine spre iertare, căci cel ce poartă epitrafirul este mai păcătos ca păcătosul care se apropie spre vindecare, şi nu poate bolnavul să-l vindece pe cel bolnav, iar cel ce este ispitit de păcatul desfrânării, este acela care judecă pe cel păcătos, şi greu se mai ridică unul ca acela să vină ca Manase la pocăinţă şi la iertare înaintea Domnului şi înaintea oamenilor, după ce el cade în fărădelegi, căci trupul şi-l îngrijeşte omul, dar sufletul ba. Se duce omul la doctor şi-i dă doctorii doctorul, dar nici un doctor nu gândeşte şi nu ştie să spună de unde vine boala la om, şi nu-i dă omului doctorii după boala lui, ca să se vindece de boala de la care vine suferinţa. O, nu ştie omul că trupul plin de durere e doctorie pentru el. Altfel de doctor este Dumnezeu, Care trimite omului suferinţă pentru vindecare dacă omul nu ia ca doctorie umilinţa cea pentru păcate şi pocăinţa apoi şi iubirea apoi pentru Domnul vindecătorul.
O, e muced omul, pentru că stă acoperit şi nu ştie să se descopere ca să fie curăţat de mucegaiul din el, căci cele acoperite se strică necercetate, necurăţate de cei cu milă pentru boala din om. O, Fiule Doamne, ce fericiţi erau cei cărora Tu le vesteai cu gura Ta iertarea păcatelor lor, dar ce inimă aveau în ei aceia mai înainte să ajungă să audă de la Tine vestea mântuirii lor! Te îngenunchea credinţa lor şi puterea ei şi a iubirii lor în ei. Te umplea de dragoste pentru ei focul pe care-l aprindeau în ei pentru Tine. O, ce vremuri măreţe, ce inimi măreţe pentru umilinţa lor înaintea Ta! Nimeni nu-i putea pe ei despărţi de dragostea Ta, şi făceau ei dovada aceasta, căci iubirea era tot ce mai rămânea în ei, după ce Te aflau ei Mântuitor lor. O, mare eşti Tu în cei ce Te iubesc, şi aceia sunt cei ce Te află în acest izvor, dar ce puţini, Doamne! Pe aceştia trebuie să-i învăţăm, mereu, mereu să-i învăţăm viaţa îngerească, iubirea îngerească şi multă, multă lucrarea cu duhul, la care toate celelalte se adaugă după trebuinţa Ta şi a lor, Fiule Doamne. Cei ce n-au lucrat cu duhul, n-au stat, n-au aşteptat slava Ta, căci au făcut altceva şi s-au lovit şi s-au temut şi au fugit, aşa cum a fugit Adam de la faţa Ta în rai când Tu îl strigai să-l luminezi, să-l cureţi de sine pe el după ce a greşit, după ce a călcat el cuvântul Tău, şi tot aşa a făcut pe pământ şi fiul său cel ascuns în sine pentru neiubirea de frate, Doamne.
Mă odihnesc acum, Fiule Doamne. M-am dăruit învăţătoare în ziua mea de sărbătoare între cei din cer. Am stat mereu mică înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor pe pământ, şi aşa m-am dat eu pildă şi învăţătură pentru cei ce, văzându-mă şi auzindu-mă, Te urmau apoi cu arsură în suflet şi cu lucrare multă de iubire şi de mărturisire a Ta. Îi rog pe oameni să ceară de la Tatăl în ei iubire pentru Tine şi cunoştinţă, Fiule Doamne. O, aruncă focul Tău peste oameni şi aprinde-l în ei, ca să Te caute ei şi să Te poată iubi şi să poată învăţa iubirea, iar Tu să le descoperi lor tot ce ai Tu să le dai, şi să poată ei apoi şi să poată ei cu Tine, o, Fiule al pântecelui meu cel fecioresc şi al iubirii mele ascultătoare înaintea Ta. Amin.
O, e vreme de cumpănă pentru duhul credinţei, poporul Meu. O, intră, tată, la mare veghe şi la mare ascultare, şi să nu fii neîndemânatic pentru aşa slujire, pentru duhul ascultării, fiule. Nimic nu e prea mic în cele ce ai da tu să nu asculţi, şi nimic nu e prea mare în cele ce îţi cer ascultare să ai, căci diavolul umblă pe jos, nu umblă pe sus, iar ţie îţi trebuie călăuză, poporul Meu. Iată, îţi cer să fii treaz şi să lucrezi ca în plină zi ziua şi noaptea lucrarea ta cu Mine. Ia pildă de la Mine şi vezi cum a fost lucrul Meu între ucenicii cei de atunci şi lucrul lor cu Mine. Ia şi citeşte cu multă lumină cuvântul Meu cel de ieri şi cel de azi şi citeşte-l mult şi mereu şi învaţă din el lucrarea ta cu Mine, fiule, şi împarte-l între fraţi. O, învaţă, poporul Meu, căci numai cei învăţaţi vor înţelege, numai ei, iar cei neînţelepţi nu vor putea, şi se vor purta ca cei neînţelepţi, aşa cum este scris, dar tu învaţă de la Mine, şi învaţă să fii ascultător, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.