Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălţării Sfintei Cruci
Mă vestesc la porţi că vin cuvânt în carte, ca să Mi se deschidă cartea Mea cea de azi şi să intru şi să-Mi las în ea cuvântul venirii Mele, că Eu, Domnul, vin cuvânt pe pământ în zilele acestea şi-Mi lucrez mult pe poporul cuvântului Meu, şi dau din hrana Mea de pe masa lui cu Mine oamenilor, prin împărţitorii Mei, care de la Mine iau şi dau, şi fericiţi şi iar fericiţi sunt şi vor fi cei ce se apleacă să ia, cei ce deschid cu inima şi cu credinţa la glasul Meu cel de azi, care umple văzduhul între cer şi pământ, însoţit fiind Eu de sfinţii Mei şi de cetele de îngeri, iar duhurile rele se cutremură la glasul Meu, pe care-l aud şi cei din morminte, şi se jeleşte satana şi îngerii lui cei căzuţi din vrednicia lor cea de la Mine dată lor la început când văd ei că Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi desăvârşesc venirea Mea cea scrisă în Scripturi să fie ea cu oamenii în zilele cele de apoi, şi dau, cumva, să vestesc pe oameni mai întâi, şi apoi să împlinesc, şi altfel Eu n-am lucrat, căci Dumnezeu aşa este: mai întâi Se vesteşte şi apoi lucrează între oameni lucrarea Sa. Amin.
O, omule, crucea ta e ruşinoasă, tată. Viaţa ta e tot o suferinţă, tot o alergare după vânt şi după suferinţa pe care ţi-o pregăteşti să vină, şi tu te crezi fericit în alergarea ta cea fără de căpătâi. O, nu-i asta viaţa! Ea este de sus şi n-o poţi găsi de jos. E cruce ruşinoasă viaţa ta, căci viaţa e o cruce, şi tu nu ştii să ţi-o iei şi să urmezi pe cale aşa cum am urmat Eu când am venit om pe pământ în calea omului, ca să Mă vadă omul cum Îmi port Eu crucea şi cum şi-o poartă el. O, e altfel capătul cărărilor omului. Cei slăviţi şi mari pe pământ prin trufia lor, ajung de ocară şi de nume rău între cei din cer şi între cei de pe pământ, dar cei umili sunt înălţaţi pe pământ, şi apoi după trecerea lor cu trupul, căci lucrarea lor cea sfântă vine după ei şi încununează pe pământ numele lor şi darul lor cel purtat cu umilinţă între oameni în vremea vieţii lor cu trupul, şi sunt aşezaţi între sfinţi în cer şi pe veci dăinuiesc, ca şi Dumnezeu, şi crucea lor de pe pământ se face slavă cerească şi mângâiere peste suferinţele oamenilor, şi iată, cei coborâţi de oameni se înalţă şi sunt slăviţi apoi, iar cei înălţaţi de oameni şi de trufia vieţii lor sunt coborâţi până în adânc apoi şi îşi lasă nume de ruşine pe pământ.
Mă fac cuvânt de înţelepciune de sus pentru om; ia din el, omule trufaş, şi vezi ce daruri mari poţi să iei din el dacă voieşti! O, dă-Mi Mie viaţa ta ca să ţi-o pregătesc frumos, tată, şi să-ţi fac bine! Numai un prieten ai tu pe pământ, şi Eu sunt Acela, dar tu nu vrei să te opreşti din alergarea ta şi să înţelegi aşa. Nimic n-are omul pe pământ, că pe toate, pe toate le pierde şi le lasă şi rămân de el. Numai Eu pot rămâne cu omul, numai să Mă aibă omul, numai să Mă vrea aşa cum sunt Eu şi aşa cum pot Eu să fiu cu el ca să Mă aibă el.
Mi-e calea grea între pământ şi cer până la inima omului, iar aşteptarea Mi s-a făcut grea. Aştept să se unească omul cu Mine un duh şi o iubire, şi aşteptarea Mi-e grea, şi diavolul Îmi chinuieşte iubirea Mea cea după om. Mi-e crucea grea, şi venirea Mea cea după om rămâne afară de inima omului, căci trufia vieţii s-a făcut dulce inimii lui. Grăiesc duios, dar plin de durere fără de mângâiere, şi durerea Mă face duios în cuvânt. Aş vrea, omule, să pot să te ajut. Sunt străin în calea ta, dar sunt Dumnezeu din Dumnezeu şi te îndemn spre duh duios, ca să ne primim unul pe altul apoi. Amin.
O, să dai din duhul tău apoi, din trăirea ta, din iubirea ta de Dumnezeu să dai, fiule, să dai celor ce vin spre naşterea de sus şi să le dai putere să se facă fii ai lui Dumnezeu între oameni, că altfel de viaţă trage spre deşertăciunea vieţii pe om, trage când omul nu se aşteaptă, dar veghea cea sfântă încununează dorul din inimă şi-l aseamănă cu heruvimii pe cel iubitor de Dumnezeu şi-l trage spre grija de cer prin toate câte el trece şi face, şi aşa stă el în Dumnezeu, şi Dumnezeu în el, şi purtător de Dumnezeu se face el prin statul lui întru Mine, iar crucea şi semnul ei mereu pe trupul lui făcut cu dreapta lui, aşa cum au lăsat străbunii lui, care au primit acest dar ceresc în inima şi în fapta lor, acest semn va sta ca o pecete pe trupul cel închinat lui Dumnezeu şi ca o mărturisire a Mea mereu dinspre el spre diavolul, care umblă fără de linişte să-l ia pe om în slujba lui de partea lui.
O, poporul Meu, mărturiseşte Mie prin cruce, tată, iar icoana ei să-ţi încunune şi să-ţi împodobească paza casei şi slava ei cerească cu ea şi mărturisirea lui Dumnezeu, alături de candela cea aprinsă, în care să ardă rugăciuni scrise în untdelemn, alături de chipurile sfinţilor şi ale îngerilor, cărora tu le dai înfăţişare tainică sub acoperământul casei tale cu Domnul pe pământ.
Vă umplu inimioarele de pace şi de Duh Sfânt. Duhul frăţiei sfinte să se slăvească între voi! Toate câte lucraţi ce v-am dat să lucraţi, toate să fie spre slava lui Dumnezeu pe pământ cu oamenii, şi spor sfânt să aveţi cu cerul pe pământ sub taina duhului ascultării de tot cuvântul Meu de peste voi. Amin.
Pace vouă, fiilor! Multă, multă pace din cer să fie între voi şi cu voi în tot lucrul Meu cu voi şi al vostru cu Mine, şi cu care Eu stau înaintea oamenilor spre învierea şi spre înţelepţirea lor! Puterea sfintei cruci s-o iubiţi şi s-o lucraţi peste voi. Eu sunt cu voi. Mereu, mereu cu voi sunt şi nu pot fără voi să fiu, ci pot cu voi, şi cu voi voiesc să stau şi să fiu, o, fiilor. Amin, amin, amin.