O, n-a voit şi Irod să primească de la Ioan, Botezătorul Meu, iertarea lui şi salvarea lui din păcat, n-a voit, şi a rămas el de partea poftei păcătoase, care l-a ucis mereu pe el, până ce l-a adus înspre făgăduinţa cea rea, în care s-a prins pe neştiute, şi a trebuit el apoi să supună la tăiere capul lui Ioan. O, ar fi să se cutremure omul, căci pofta lui se preface şi se face păcat şi intră prin porţi în trup şi îl aduce pe om la păcatul trufiei apoi, păcat care-l conduce la făgăduinţe în vreme de beţie, şi apoi sufletul lui cade în cătuşe şi greu Mă mai primeşte dacă ar fi să vin să-l scap cumva, căci omul cu greu Mă cunoaşte şi cu greu Mă primeşte ca să Mă creadă şi să Mă urmeze. El este învăţat să cunoască păcatul şi să-l primească peste el, căci este din cele de jos omul.
O, e străin omul, e tare străin, bietul de el, căci se înstrăinează de Mine prin păcat şi umblă aşa apoi, şi cu cât aş da să-l strig pe cel apăsat de conştiinţa lui, cu atât el fuge şi se ascunde înăuntrul lui. Eu însă vin şi tot vin şi dau să Mă ating de inima lui cu cuvântul Meu cel de foc şi să-i dau nădejde de mântuire şi să-l iau în slujba Mea pe om şi să-i spun: «Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge fărădelegile tale, şi de păcatele tale te va curăţi». Amin.
O, i-am spus omului: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu, omule, să-L iubeşti din toată fiinţa ta, şi pe aproapele tău să-l iubeşti ca pe tine însuţi». Nu înţelege omul cum să împlinească el ceea ce i-am dat să lucreze, şi voiesc să-l povăţuiesc Eu pe el acum. Izvorul Meu de cuvânt se face jar şi cărbune aprins ca să se atingă de inima omului şi să-l ia omul pe buze apoi, şi din mijlocul cetăţii strig şi îl chem pe om să Mă audă, şi îl strig în mijlocul cetăţii cuvântului Meu cel de azi, din mijlocul celor ce aud din gura Mea cuvântul Meu cel de foc ca să-l ia ei şi să-l arunce pe pământ şi să se aprindă acest foc şi să ardă păcatele din oameni focul cuvântului Meu, căci diavolul a pus lege pe pământ păcatul. O, vai lui, că vine nimicirea lui! Amin.
— O, eu sunt glasul care face curat în calea Ta, Doamne. Eu sunt trimisul Tău atunci şi acum şi Te mărturisesc pe Tine la cei ce Te aud când vii cu sfinţii în cuvânt pe pământ la oameni. Duhul credinţei în Tine îl suflu peste toţi oamenii şi le spun lor:
Vine Domnul, fii ai oamenilor, vine şi vă găseşte în necredinţă şi în faptele ei! Credinţa are faptele ei, iar necredinţa, la fel. Eu strig la voi să vă despărţiţi de păcat şi de uşurătatea cea amăgitoare, de la care se sminteşte om pe om. O, nu mă tăiaţi aşa cum m-a tăiat Irod de la faţa sa! Primiţi strigătul trimisului lui Dumnezeu, glasul aproapelui vostru, căci când Domnul i-a spus omului să-L iubească pe Dumnezeu, l-a aşezat şi pe aproapele său lângă om şi i-a spus omului: «Să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi, omule!».
N-are cine să le tălmăcească oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, şi face Domnul aceasta, face trimisul Tatălui, Fiul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, pe Care eu L-am botezat ca pe un om atunci în râul Iordan, în timp ce strigam la toţi oamenii să se pocăiască şi să primească împărăţia cerurilor, care se apropia de ei, pe Domnul, Care S-a arătat la Iordan, ca să-L cunoască oamenii pe Cel mărturisit de Tatăl cu glas coborât cu norii deasupra râului Iordan, spunând la cei de faţă: «Acesta este Fiul Meu iubit, întru Care Eu am binevoit!». O, aşa ne-am dovedit, Domnul şi eu, trimişi ai Tatălui, căci la ieşirea mea din pustie L-am vestit pe Domnul şi L-am arătat oamenilor, iar Tatăl din cer a împlinit minunea şi a mărturisit-o cu glas, şi s-a scris pe pământ glasul Tatălui asupra Fiului Său botezat de mine ca pe un om la Iordan, supus întru toate, blând şi smerit, măreţ prin acestea între toţi oamenii, care se tot trufesc pe pământ.
— O, proorocule mare şi botezătorule al Meu şi al multora care s-au adus spre credinţa lor în Mine! O, ce să le fac dacă nu Mă aud, dacă nu deschid glasului Meu cel mult peste ei? Îşi atrag ceea ce-şi lucrează şi aşa Îl văd pe Dumnezeu, Care strigă la ei ca să-L audă şi să-L asculte pe El.
O, neam român, te strigă sfinţii din cer, tată, şi te strigă pe tine alesul Meu. O, alege-te şi tu pentru Dumnezeu, că nu vreau să pieri cu cei necredincioşi. Credinţa are faptele ei, nu te încânta altfel, că eşti mort dacă nu are faptele cereşti în tine credinţa ta. O, te strig, nu lepăda strigarea Mea!
Eu sunt în mijlocul neamului român cuvânt cu lumină în el peste om, şi stau în mijlocul lui cu tine şi lucrez cu tine minunat, poporul Meu, ca să ştie acest neam că între el şi Mine te am pe tine înaintemergător spre el şi că Eu vin mereu cuvânt la el ca să-l fac întâiul între popoare când nimeni nu se aşteaptă să fie aşa, şi să fie aşa Domnul cu oamenii pe pământ. Amin.
Pace ţie, poporul Meu, şi fii, tată, ucenicul Meu, căci Eu fără ucenici nu lucrez pe pământ! Amin, amin, amin.